Să scriu despre fericire cu urechile pline de primavara lui Vivaldi şi de zdrăngănitul câte unui tramvai, într-o dimineaţă de duminică, pe  laptopul care îmi încălzeşte tandru genunchii, cu sucul de ananas (100% sugar free) aburind paharul, cu anticiparea unei după-amieze cu lecturi de poezie şi o meteo-probabilă ploaie, cu ochii cătând în răstimpuri spre cartea care aşteaptă să o savurez, cu garofiţele de grădină de pe noptieră şi deja vara pe disc, este o formă calmă de fericire.

Lenea de sâmbătă dimineaţă şi cafeaua băută lent cu Dilema deschisă pe masa din bucătărie, parfumul care mă face să mă simt frumoasă toată ziua şi gustul pastelor gătite în tihnă, plinătatea din sufletul când sunt generoasă şi plutirea pe care mi-o dă creativitatea, dimineţile răcoros parfumate şi vacanţele sunt tot fericire.

Pasiunea cu care Petra, la 2 ani, participă la jocurile inventate de mine, târgurile de carte cu nerăbdarea dinainte şi spaţiul neîncăpător al bibliotecii, paharul de vin la poveşti cu prietenii, serile cu operă şi cele prin cluburi de lectură, reuşitele şi încercările sunt tot fericire.

Melancoliile şi ora 17:00 în orice vineri, privitul norilor de pe cer şi rochia cea nouă, faptul că respir liber şi nu mă doare nimic, fiecare „mulţumesc”, înserările violete, anotimpurile noi mereu şi zîmbetul cuiva drag sunt tot fericire.

Şi sunt momentele când fericirea îşi pune hainele de gală şi mă face să mă înfior, să tremur, să ţopăi. Sunt cele în care iubesc şi sunt iubită.

Fericirea, ca şi frumuseţea, stă în ochii larg deschişi ai privitorului.

Advertisements