Miercuri după-amiază am fost la Nabucco. Loc la balcon, chiar în mijlocul sălii, obţinut pentru incredibila sumă de 10 lei. Cineva dorea să scape de nişte bilete şi le dădea la jumătate de preţ.

Începutul a fost cam bulversant, povestea nu se prea lega: cuceriri, cuceritori, amoruri, invidii. Odată cu Actul 2 lucrurile s-a schimbat, subtil, în bine. Actele 3 şi 4 sunt extraordinare.

De ce spun asta? Poate pentru că Eugen Secobeanu, în rolului lui Nabucco, are un simţ incredibil al dramei. În momentele de decădere, de surghiun ale eroului său, străluceşte. Dialogurile său cu Abigaille (Silvia Munteanu) sunt acaparatoare,  cele două voci se completează incredibil. De asemenea, omul are talent actoricesc, este teatral în cel mai bun sens al cuvântului. Prin gestică şi posturi reuşeste să comunice temperamentul personajului, sfâşierea interioară şi convertirea. Totul fără a fi nevoie să urmăreşti titrarea.

Corurile sunt de mare clasă. Corul sclavilor evrei (Va pensiero) – cel care mi-a adus lacrimi în ochi – este o incantaţia reluată iar şi iar pe tonalităţi fluctuante: de la deznădejdea neagră la speranţa inefabilă dar mobilizantă şi înapoi. Corul masculin din Actul 4, al soldaţiilor care se alătură lui Nabucco eliberat, este un val care te loveşte, te ia pe sus, dă cu tine de pământ, apoi te lasă cu respiraţia accelerată ca după o cursă nebunescă.

Nu trebuie să mai spun că orchestra este cea care ţese pânza sonoră pe care dansăm cu toţii, actori şi spectatori, de la început până la sfârşit. Costume bogate, un element amuzant este ciucurele roşu ataşat costumului balerinelor,care atârnă de un mini şorţuleţ până pe la jumătatea coapsei şi al cărui rost nu l-am dibuit. Şi nu numai mie mi-a plăcut atât de mult. La sfîrşit s-a aplaudat la scenă deschisă mai mult de 5 minute cu toată lumea în picioare. Practic nu-i lăsau să plece.

Excelent spectacol, excelentă interpretare, mulţumesc Verdi.

Advertisements