Pe mine pasiunea pentru genul SF&F m-a pocnit târziu, după 90, când s-a umplut piaţa de traduceri. Am cumpărat cărţile colecţiei Nautilus de la Nemira, cu conştinciozitate, până pe la nr. 70. Apoi m-am oprit. Unele nu am reuşit să le citesc la vreme achiziţionării. Printre ele se numără şi „Inapoi la trupurile voastre răzleţite” a lui Farmer. Prima carte din seria “Lumea fluviului”.
Sâmbătă seară, brusc şi nemotivat, mi-am amintit de ea. Nu pricep de ce nu am citit-o iniţial, e o carte perfectă de weekend.
Toate persoanele care au trăit vreodată pe Pământ sunt readuse la viaţă într-o vale străbătută de un fluviu şi delimitată de munţi. Se trezesc cu toţii goi, fără nici un fir de păr iar bărbaţii circumcişi. Au fiecare câte un cilindru prin intermediul căruia sunt hrăniţi şi ulterior îmbrăcaţi.
Rostul acestei renaşteri este ambiguu: o şansă de mântuire sau un experiment. Ne sunt expuse amândouă perspectivele, una fiind oficială, cealaltă provenind de la un trădător. Motivaţiile sunt neclare.

Cartea are un erou, Francis Burton, explorator, militar, diplomat şi traducător a celor O mie şi una de nopţi. Un erou răzvrătit, în buna tradiţie a tuturor mitologiilor. El adună în jurul lui alţi oameni şi porneşte într-o călătorie spre izvoarele fluviului, află lucruri despre creatorii acelei lumi şi decide că trebuie să descifreze misterul. Urmărit de aceştia, evadează constant în sinucidere. Până la sfârşitul cărţii ajunge lacifra rotund-alchimică de 777.

Carte se citeşte uşor dar are dezamăgitoare inconsistenţe. Pentru constituirea aceastei noi lumi, autorul alege previzibilul, se realizează stătuleţe, se poartă războaie, se organizează societăţi sclavagiste, personaje istorice revin pe aceleaşi poziţii de forţă ca în trecut. Plictisitor. În alte privinţe pierde din vedere lucruri. Cilindrul care le furniza hrana are dimensiuni considerabile (35 cm diametru şi 75 cm lungime). El nu poate fi lăsat în urmă fără riscul de a muri(sic!) de foame. Se poartă totuşi bătălii din care se scapă la limită cu viaţă şi cilindrul nu este lăsat înurmă. Eu zic că e imposibil. Pe urmă, tuturor le creşte, ulterior, părul pe corp, dar nici un fir pe faţă. Vă imaginaţi figurile omeneşti fără gene şisprîncene?! N-are sens. Pentru explicarea personalităţilor neschimbate ale protagoniştilor, precum şi a limitării numărului de renaşteri posibile post suicid, ni se flutură prin faţa ochilor o poveste, subţire, despre suflet. Ca să nu mai spun că teoriile pe care protagoniştii le fac vizavi de renaştere sunt, aşa, un bla, bla, tehnico-ştiinţific.

Romanul pleacă de la o idee interesantă, dar o ratează rapid, din păcate. Este totuşi, aşa cum spuneam, foarte uşor de citit.

Advertisements