Sub piele – Michel Faber
Sub piele – titlu care provine de la o expresie ce revine ca un motto: „sub piele suntem cu toţii la fel”-  este o carte care la prima impresie pare o distopie combinată cu un SF-Horror. Este doar o disimulare.
Undeva prin Scoţia, Isserley iese zilnic în căutarea autostopiştilor musculoşi. Membră a unei specii extraterestre pentru care carnea de vogel este la mare preţ, a suferit operaţii numeroase, cu sechele extrem de dureroase, care au ridicat o făptură patrupedă în poziţia bipedă a vogelilor. Oamenii, aşa cum se numesc pe ei înşişi, mamifere cu aspect de vulpe/lup, au în Scoţia o fermă pentru vogeli. Aici sunt aduşi de Isserley sedaţi, puşi la îngrăşat apoi tranşaţi, ambalaţi şi transportaţi în lumile subterane ale oamenilor.
Descrierea fermei de vogeli şi a tratamentului la care sunt supuşi cei aduşi aici, pentru o perioadă de circa o lună, am receptat-o cu un soi de anesteziere a capacităţii de indignare sau îngreţoşare. Pentru vogeli experinţa– scurtă – trăită aici este dezumanizantă în sensul cel mai total şi profund al cuvântului. Iseerley, a cărei motivaţii le-am căutat pe tot parcursul lecturii, pare un robot, o workaholică. Este un agent fără scrupule, fără milă, cuvânt care nu are nici o reprezentare penru ea. Ea vorbeşte cu pasagerii ei temporari doar pentru a decide dacă îi va păstra sau nu, comunicarea este blocată.
Oamenii au o cultură superioară se pare, abilităţi tehnologice deosebite, dar consideră vogelii o specie barbară care merită să fie consumată, spre deosebire de alte patrupede (oi, vaci, pe care le simt similare lor) Par totuşi o specie care se află pe panta descendentă a evoluţiei. Informaţiile despre ei sunt puţine, societatea le este abia schiţată, motivaţiile şi aspiraţiile necunoscute. Puterea lor reală este una subterană, la propriu şi la figurat. Şi asta pentru că nu despre ei este vorba ci despre noi, pământenii.
Cartea ne vorbeşte despre omenesc, despre motivaţii şi orgolii, despre disperări şi decăderi. Despre o umanitate care devoră individul marginalizat, fără slujbă, fără casă, fără perspective, într-un gest antropofag şi autofag. În sensul rolului reglator al sistemului imunitar. Acţionând în spatele convenţiilor, a principiilor declarate, ca un cauterizator tenace şi invizibil, o entitatea operează o selecţie dură, devoratoare.
Chiar dacă sub piele suntem cu toţii la fel, asta nu mai are nici o importanţă.

Advertisements