Pe seara, ca omul muncitor, vedeam agale spre casă, urmând să fac un scurt detour pe la poştă, cea română, să iau ceva cărţi. În drumu-mi prin plouatul, mocirlosul, desfundatul, dar caldul nostru Bucureşti, văd un căţel cu coada făcută elice de atâta agitaţie în faţa unei uşi.

Era direcţia în care mă îndreptam, deşi m-aş fi abătut din drum să aflu motivul – deh, mi-s dragi maidanezii şi curiozităţile lor. Motivul freneziei a devenit evident când am ajuns în dreptul lui. De cealaltă parte a uşii – intrarea unui bloc- un alt căţel, tot maidanez, era ridicat cu labele din faţă pe geamul termopan, fâţâind similar din coadă, într-o poziţie care sugera clar “a big hug”.

Uşa era prevăzută cu interfon, altfel aş fi eliberat “ostaticul”. Căţelul de outdoor s-a uitat întrebător la mine, sperând că uman fiind, voi reuşi să elimin obstacolul. (Căţeii maidanezi urbani sunt o specie foarte adaptabilă, trec strada pe la semafor, pricep când îi chemi şi când nu ai loc de ei, sunt super sensibili,….. asta când nu dorm, întinşi la soare, fix pe mijlocul trotuarului). Odată cu mine sesizează situaţia şi un bunic cu un nepoţel. Similar mie, se dau aproape, şi puştiul comentează absolut delicios: E prietenul lui înăuntru!

Advertisements