Sâmbătă după amiază, restaurantul la care doream să poposim, In VinoVeritas, nu mai exista. Amenajat într-una din pivniţele de sub străzile centrului vechi, fusese o experienţă care se cerea repetată. Unul dintre motive era vinul de Tokai.
Ghinion de neşansă! Dar unde să mergem? Fain la Car, dar fără rezervare sâmbăta, mai greu. Ne învârtim noi ce ne învârtim şi decidem să-l vizităm pe St. George. Pe strada Franceză, mic, cu o faţadă rustică, cu un banner ce-i poartă numele de-a curmezişul străzii, cu un meniu în vitrină. Ne apropiem, câteva mâncăruri cu nume ungureşti – restaurant cu specific, deh- şi Furmint Dry pe listă. Vreo zece preparate, cu nume voit mirosind a pustă  maghiară. Însoţitorul meu a strâmbat din nas, „dacă numai asta au, nu prea ai ce să alegi”. „Cum să aibă doar asta, şi pe urmă unguresc voiam, unguresc e, eu zic să intrăm, cât ne mai plimbăm?” Zis şi făcut.
O sală nu prea mare, lume destulă, ocupăm o masă de 2 persoane, aşezată fain lângă un stativ plin cu sticle de vin. Vin meniurile, îmbrăcate în piele, unul cu mâncare pentru mine, unul suplimentar cu băuturi pentru domnul. Comandăm Furmintul Dry care ne chemase înăuntru şi începem să studiem lista. Îndestulată şi cu preţuri frumuşele. Specialitatea casei friptură de porc ecologic, rasa Mangaliţa, trecem peste, eu aleg un Muşchi a la „Huniady (cotlet rulat cu şuncă, caşcaval, bacon,şi castraveciori acri rulaţi în bacon) la care mă gândesc să asortez cartofi ungureşti.
Domnul studiază lista, constată întristat că nu se găseşte ceafă de purcel la grătar – prima şi ultima opţiune ever- şi îl conving să încerce Ciolanul ala „Brutăreasa” (ciolan afumat cu ceapă prăjită şi cartofi ungureşti). Până vine papa, ne uităm în jur: tablouri şi reproduceri cu tematici diverse , pereţii lambrisaţi cu lemn de culoare închisă, zugrăveală cu decoraţiuni, podeaua pardosită cu  gresie cu aspect antichizat, sticle cu vin peste tot, lumânări la mese, simpatic. Muzica, ungurească, se aude în surdină, instalaţia de aer funcţioneză ok, serviciul e prompt.
Vine mâncarea: cotletul gustos,cartofii (făcuţi la tigaie cu bulion, ceapă, paprika) buni şi ei dar nepotriviţi cu carnea, afumătura ok mi se spune, gust, e chiar bună şi cartofii se aşează alături mult mai potrivit. Mă decid la un desert, Şomloi (chec cu nucă, însiropat în rom cu sos de ciocolată şi frişcă).
Primesc patru bucăţi de chec tăiate cu porţionatorul mic de îngheţată – însiropate e drept dar nu cu rom, stropite cu sos de cicolată şi, între ele, simulacrul de frişcă la tub. Checul nu a fost rău, dar pentru 16 ron porţia să oferi frişca la tub chiar nu se face.
Concluzia: mi-a plăcut ambianţa, şi mini taraful de lăutari ţigani (acordeon, vioară,contrabas) a căror prestaţii  permiteau conversaţiile pe un ton normal, mi-au plăcut feţele de mese, din bumbac alb, groase şi tivite cu dantelărie la igliţă lucrată manual. Mâncarea nu m-a impresionat, preţurile sunt măricele, personalul se mişcă bine. Furmintul a fost, evident, vedeta serii. Probabil mai poposim.
Advertisements