Vineri seară amfost la o lansare de carte, de fapt o relansare. Volumul „Iubirea e pe 14februarie”, o antologie de poezie de dragoste contemporană cu participarea unorpoeţi tineri dar şi a unora consacraţi, a fost (re)lansat la Shelter Pub, lamansardă. Cadrul adecvat, dar prea strâmt pentru numărul de participanţi, s-astat şi în picioare, mult tineret, unii mai puţini interesaţi de ce se discuta.

Au participat cîţiva dintre autori, moderatori au fost Dragoş Butuzea şi SorinDespot. S-a lansat întrebarea: ce relaţie este între poezie şi iubire. OctavianSoviany răspunde provocării cu banalul: scriem în tinereţe ca să cucerim, săimpresionăm. Pentru Gelu Vlaşin poezia se naşte din suferinţă, iubirea în sinee suferinţă. A fost contrazis de domni pentru care dulceaţa iubirii nu paresă fi pălit odată cu trecerea timpului şi pentru care iubirea e o bucurieîmpletită fin cu teamă, teama de a pierde. Livia Roşca a declarat că poezia nu aslujit-o onest în relaţiile sale cu bărbaţii, iscau întrebări atît prezenţa sa– caformă -, cât şi absenţa. Îmi pare a fi o reacţie tipic masculină, un tip aflatîntr-o relaţie amoroasă nu poate accepta a nu fi „în toate cele câte sunt”pentru femeiape care o iubeşte.

Dragoş a ales apoi să citescă o poezie de factură extrem de „modernă”.Numită „Sex-shoppista mea dulce” (parcă…). Nu ştiu câţi au gustat-o, eu nu.Trebuie să fi realmente un geniu pentru a expune acte fiziologice umane şigânduri lubrice, în scris şi ele să nu zgîrie ureche, să nu fie vulgare. Prilejpentru Marius Ianuş să intervină oripilat de poezia aceea demoniacă. Omul nicinu dorise să participe, se pare că a cedat insistenţelor unuia dintremoderatori.

Aşa că Ianuş a ţinut să ne spună că iubirea este un cuvânt care artrebui să fie rezervat relaţiei cu divinitate, că această poveste despredragostea dintre două persoane este supraestimată. Animalele intră în rut odată pe an, primăvara (ceea nu e un adevăr absolut), noi punem prea mare preţpe acest îndemn natural şi instictiv şi uităm (sau evităm) să ne întoarcemcătre credinţă. Demersul său a căzut ca o piatră într-un puţ gol, nu-şi avealocul acolo, venisem cu toţii să vorbim despre amor. Pentru a susţine o astfelde cauză în faţa unui public sceptic, dacă nu cumva complet nereceptiv ideii,îţi trebuie carismă ceea ce poetul în cauză nu are. S-au găsit  totuşi persoane cu care să polemizeze, în faţamajorităţii a cedat teren acceptând poezia ca pe o căutare a credinţei, a datexemple de poeţi trecuţi la cele sfinte.

Claudiu Komartin a readus discuţia pefăgaşul său normal, a redefinit iubirea ca fiind inefabilul care ne ridică deasuprăcomendamentelor firii, care declasează amorul fizic sezonier. S-a mai citipoezie din volum, de departe cel mai bun recitator fiind Claudiu, care simtepoezia şi poezia îl simte pe el, rezonând melodios. S-a discutat şi despreefortul poetului de a revaloriză cuvinte tocite prin folosire abuzivă, precumiubirea, pentru a oferi cititorului şansa de a-l percepe nud, înainte denaştere sensului poetic.

Destul de multă teorizare, polemică pe alocuri, darproductivă pentru cine a venit cu urechile deschise să audă de ce scriu poeţii. A fost adusă îndiscuţie şi coperta, alegere căreia  înţeleg că a fost supusă votării. Celor prezenţi nu (prea) le-aplăcut, ceea ce e întristător ei fiind publicul ţintă.

Opinii: păsăricaroşie nu pare interesată de păsărica albastră; păsărica rosie e încruntată; parcăar fi apa rece şi apa caldă; ochii imenşi emană inocenţă,– valorizarea privirii. Mie una, celedouă păsărele, cea albastră – ciripitorul de la Twitter – şi clona sa, mai micăşi colorată roşu, căţărate pe o sârmă, nu mi-au sugerat nici o secundă depereche, de amor. Coperta pare concepută pentru a îmbrăca o carte pentru copii,iar incompatibilitatea dintre ea şi poemele cuprinse în carte este debusolantă.

Concluzia: a fosto seară frumoasă, interesantă şi plină de informaţii (şi de fum – pub, deh). Moderarea nu s-a pututdesfăşura conform planului iniţial, înţeleg, dar e firesc atâta timp cât vorbimdespre dialog. Ce nu am înţeles este invitarea lui Marius Ianuş, presupunând căcel care a făcut-o ştia despre noile opţiuni de viaţă ale poetului. Oameniicare au descoperit binefacerilecredinţei au tendinţa de a face prozelitism ceea ce este puţin penibil,oricând.
Este prima meaexperinţă de gen, mi-a plăcut, mă mai duc.

Advertisements