Suntem călători, noi oamenii, suntem făcuţi din acelaşi aluat cu toate fiinţele vii care trebuie să se deplaseze constant pentru hrană, apă, sex. Călători am tot fost, timp de milenii – pe când eram vânători-culegători, apoi am inventat agricultura şi ne-am aşezat. Am construit colibe, apoi case şi palate, apoi zgârie-nori.

O vreme am mai călătorit pe propriile picioare, ulterior pe cai, măgari, cămile, în scopuri de negoţ, de cultură sau de credinţă. Pe marile rutele comerciale ale lumii, negustorii şi călătorii ocazionali se adunau în caravane, studenţii băteau Europa creştină în lung şi în lat, călugării aşişderea, de la o mânăstire la alta. Pelerinaje se organizau frecvent spre oraşele sfinte. Cruciadele au fost cele mai mari agenţii de turism ale Evului Mediu. Au plecat atunci spre Orient cu miile, să-şi încerce armele şi norocul, dar şi pentru a vedea lucruri noi, de faimă şi poveste.

Eram curioşi pe atunci, lume se dovedea a fi mare şi noi doream să o cuprindem cu pasul şi privirea. Încet ne-am modernizat, ne-am lenevit, circulăm cu autoturisme personale în oraşe din ce în mai înghesuite şi poluate. Străbatem zilnic aceleaşi drumuri, vedem aceleaşi feţe, vorbim cu aceiaşi oamneni. Sunt necesare campanii sociale care să ne spună că avem nevoie de 30 minute de mişcare pe zi. Cea mai simplă şi absolut gratuită mişcare rămâne mersul pe jos, dar preferăm enervările din trafic şi aglomeraţia din mijloacele de transport în comun la ore de vârf. În vacanţe plecăm tot cu gândul să stăm – la soare, pe sezlong, lângă piscină – să trândăvim, sau în cluburi zgomotoase şi aglomerate –să ne frecăm unii de alţii într-o veselă colcăială.

Am uitat oboseala produsă de un drum lung, făcut per-pedes, şi somnul perfect recuperator de după, acum luăm pastile ca să dormim şi ne trezim mai obosiţi decât ne-am culcat. Am uitat să privim un apus de soare – e banal, la TV sunt lucruri mai interesante-,  un răsărit nici atât – cine se mai scoală în zori?! – nu mai vedem cum se rotesc anotimpurile, vedem doar inconvenientele climatice (prea cald, prea frig, plouă…)

Cine suntem noi, aceşti moderni? Suntem oare urmaşii celor care umblau mii de kilometri pe jos – Homo Nomadus? Aşa pare a fi, dar cu siguranţă în acest proces de modernizarea socială şi tehnologică am pierdut ceva, plăcerea şi curiozitatea nativă pentru lucruri, cunoştinţe, gusturi, peisaje noi. Luăm toate lucrurile de-a gata: gata digerate, gata explicate, gata fotografiate, gata povestite……Înţepeniţi în noi înşine, letal ambalaj pentru spirit, nu îndrăznim nici măcar să întoarcem capul când adierea libertăţii ne suflă în ceafă. Libertatea de a te mişca liber, de a-ţi simţi muşchii şi de a-ţi întinde tendoanele, libertatea de a privi,cu ochi lacomi şi inima deschisă, lumea, libertatea de a gândi fără templat-uri, libertatea de a inspira şi expira cu toţi plămânii, libertatea care ne punea, odinioară, pe drumuri şi ne aducea înapoi, acasă.

Vezi şi “I’ts a Nomad Nomad World” – Bruce Chatwin