(Re)Citiri

În urma unei discuţii referitoare la câte cărţi poate citi un om, discuţie găzduită aici, mi-am amintit de cărţile pe care îmi propun, periodic, să le recitesc. Ceva beletristică peste care am trecut sau pe care nu am reuşit să o diger la vremeaprimei lecturi, dar mai ales cărţi de factură mai ştiinţifică.

Într-o anumită perioadă am cumpărat şi citit o seamă de volume de istoria religiilor, sociologie şi antropologie, ceva psihologie. Totul a început cu achiziţionarea, după revoluţie, a Istoriei Religiilor a lui Eliade.
 Era vremea marelui boom al editurilor de pe piaţa românescă. Cartea, o ediţie ieftină şi extrem de prost tipărită, cu coperţi spălăcite, era una dintre cele pe care le reţinusem ca fiind o mare carte. Lectura a fost anevoioasă, abundenţa de informaţie per pagină, buimăcitoare. Dar, provocatoare, totuşi, o lume ce se cereaaprofundată.

Tarabele cu cărţi împânzeau trotuarele şi staţiile de metrou, în fiecare zi verificam noile apariţii, o privire era suficientă ca să depistez trufandaua. Într-o zi ochii mi se opresc pe o coperta interesantă pe fond negrucu litere aurii, în relief (cred ca vă amintiţi acest fel de coperţi –tipărituri în Ungaria). Cartea, apărută la Nemira, se numea „Călătorii în lumeade dincolo” Ioan Petru Culianu. Citesc coperta a patra – aflu că e discipol alui Eliade -, învârt cartea în mâini, mă gândesc dacă să fac achiziţia ori nu,apoi o las jos. Lângă mine se opriseră doi tineri care discutau despre ea, nuam auzit ce şi-au spus, dar când am pus cartea jos unul dintre ei a ridicat-oşi mi-a aruncat o privire de un dispreţ suveran. În aceea fracţiune de secundăam decis că voi lua cartea. Carte pe care îndrăznisem să-mi plec proastaprivire, pentru că asta spune dispreţul tânărului. Am cumpărat-o şi a fost orevelaţie. Lectura ei m-a dus la alte cărţi, alţi autori, alte perspective,alte ştiinţe. Pe toate le-am citit ca pe beletristică, fără pretenţii decunoscător, pentru informaţia în sine şi pentru că descoperam ce lumi minunatepoate creea mintea şi imaginaţia umană.

Periodic, îmi propun, îmi fac chiar liste mentale, de a le recitii. Ştiu că acum, la mulţi ani după prima lectură, acele cărţi îmi vor spune altceva, voi desluşi mailesne liniile directoare ale demersurilor teoretizante iar farmecul anumitorscriituri nu-şi va fi pierdut prospeţimea iniţială. Dar aceste planuri intră încontradicţie cu alte liste de lecturi propuse, mai vechi şi mai noi, cu listede cărţi de alte noi specialităţi spre a căror studiu mă împinge conjunctura.Fiind cu toatele umaniste prin excelenţă, visez ca lectura lor încrucişată săse lege într-un tot unitar, să deceleze înţelesuri adânci despre noi, cafiinţţe umane, şi eventual să răspundă şi unor întrebări profund existenţiale.

Aveţi aceeaşi nostalgie în faţa rafturilor cu cărţi îngălbenite de vreme? Vă amintiţi gustul lecturilor de altă dată, evadarea din prezent, nopţile tihnite în care sub cercul cald de lumină al veiozei se desfăşurau drame, se năşteau lumi, se trăia şi se murea exotic, se trăia cu îndârjire?
Vă amintiţi cum trecea timpul atunci?

Advertisements