Omul de peşteră – Made in USA

În New York  un grup de tineri cu meserii cât se poate de contemporane dezvoltă  un nou mod de viaţă – cel al omului de peşteră. În dorinţa de a „şterge” milenii de proaste obiceiuri alimentare ei au ales să se inspire din viaţa strămoşilor din paleolitic.

Regimul de hrană este unul bazat pe consumul cărnii în cantităţi mari urmat de perioade de post similare cu cele suportate de un vânător între două prăzi. Se admit fructele şi legumele dar se evită alimentele apărute odată cu agricultura. Exerciţiile fizice le mimează şi ele pe cele practicate de omul ancestral: ţopăitul printre bolovani, mersul în patru labe prin tufişuri, sprintul şi săriturile (pentru doborârea mastodontului). Printre ei sunt şi unii care merg cu teza foarte departe, într-un asemenea domeniu este uşor ca „specializarea” să conducă la absurd. Afirmă că sunt mai sănătoşi şi mai viguroşi. Viaţa în oraş le prieşte, doresc doar să recapete stăpânirea de sine pe care o atribuie strămoşilor.

Între un mod de viaţă condiţionat de mediu şi o imitaţie punctuală şi facilă este, desigur, o diferenţă imensă. Unii sunt dependenţi de adrenalină, unii sunt (doar) în căutarea dietei perfecte.

Pandora – noul Eden

Vizionarea filmului Avatar are la nivelul populaţiei americane un efect colateral neaşteptat – depresia. Numită Avatar Blues, aceasta afectează pe toţi neadaptaţii, singurii, nefericiţii, nemulţumiţii, care prin intermediul unui film, au întrevăzut posibilitatea unei alte lumi, mai bună, mai frumoasă, mai…….
Bine, bine, dar ca să te bată gândul de sinucidere pentru că nu poţi trăi şi tu acolo e deja alt film. Şi ca să înţelegi că specia umană nu poate să păstreze o lume într-un stadiu de perfecţiune paradisiacă îţi trebui ceva lecturi la activ şi o doză mare de bun simţ.
De ce Avatar Blues a apărut la americani, şi nicăieri în altă parte, nu cred că este un mister pentru nimeni.

Advertisements