Azi am urmărit înserarea de la fereastra mea.
Peste parc, peste lac plutea ceaţa, luminile felinarelor sclipeau portocaliu luminând doar parţial, părea că ceaţa ascunde o altă lume, misterioasă şi străină.

Oraşul capătă din nou un aspect de carte poştală cu tramvaie şi maşini mişcîndu-se au-relanti prin ceaţă şi ninsoare, cu pietoni rari şi costumaţi pentru poluri. Lumina se pierde treptat ca aspirată de ceaţă, devine difuză şi viorie.

În lumina felinarelor poleind strada, copacii, tramvaiele şi rarele maşini, fulgii se dovedesc tenace dar uşurei dansând colosal în lumina portocalie.

Zăpadă este în parc, pe cei câţiva pini pe care îi pot vedea, pe şina de tramvai, pe maşini parcate, pe alei pare a fi pudrată şi poartă urme de paşi.

Apoi Marele Scenograf mută definitiv reflectoarele pe străzi şi doar ninsoarea cade inexorabil de adorabil.

Mulţi au urmărit apusuri şi răsărituri, dar amurgul unei zile ninse de iarnă  merită toţi banii şi tot timpul!!!
Cât a durat? Cât un pahar cu vin şi patru bomboane de ciocolată.

Advertisements