Pentru mine Crăciunul este o anticipare şi o stare de spirit. Ideea începe să-mi dea târcoale, precum un motan pofticios unei ulcele cu smântână, de pe la sfârşitul lui noiembrie, apoi accelerează brusc odată cu aprinderea luminiţelor decorative prin oraş.

De prin 10 decembrie gândul la sărbători şi la mult aşteptata vacanţă intră în linie dreaptă. Se verifică buzunarele, anul ce tocmai trecu’ au fost întoarse chiar pe dos dar mare lucru nu a vrut să curgă din ele, se rostuiesc mental meniuri, planuri, cadouri……

Întotdeauna sfârşitul de an este foarte aglomerat, frenetic chiar, nimeni nu găseşte timp să intre în spiritul sărbătorilor. Aşa că zilele se scurg şi cumva entuziasmul păleşte.

24 mă găseşte în plină activitatea de cumpărat/gătit/făcut curat. Undeva spre seară îmi amintesc că nu am ascultat nici anul ăsta colinde înainte de Crăciun, deşi mi-am propus. O fac, dar fără emoţie, fără participare.

Ziua de Crăciun este prea scurtă, părerea mea. Înseamnă reuniunea de  familie cu desfăcut de cadouri, mâncat, băut,ascultat colinde (acum parcă sună altfel) şi gata, s-a dus……..

Toate sărbătorile de iarna se învârtesc în jurul ideii de Crăciun (pentru unii predomină aspectul religios, pentru alţii cel festiv). Nu ştiu cum fac dar de fiecare dată îmi pare că-mi scapă printre degete, acum vine, acum a trecut, momentul acela magic în care este AICI nu-l simt.

În fiecare an îmi propun să pun mâna pe el, cumva,să-i simt adierea măcar.
Poate la anu’!!!! Crăciunul, cum vă spuneam, este o anticipare. Cel puţin pentru mine.

Advertisements