Ango-saxonii au pentru băuturile alcoolice mai multe nume: liquor, booze. Dar de departe mie îmi place cel mai mult spirits. Pentru că este folosit în mod metaforic, o reminiscenţă a vremurilor medievale când efectele alcoolului erau considerate o influenţă demoniacă.Îmi place şi pentru jocul de cuvinte pe care îl face cu expresia „in high spirits”.

Consumul de alcool scade tensiunea arterială, reduce anxietatea, scade nivelul de autocontrol, induce bună dispoziţie, inflamează spiritele. Şi, în final, produce intoxicaţia numită beţie.

Se pare că în genele speciei homo sapiens este scris interesul pentru băuturile alcoolice. Pentru că le producem şi le bem de când ne ştim. Practic orice fruct sau orice plantă care conţine zahăr sau amidon poate produce prin fermentare a băutură alcoolică. Sumerienii şi egiptenii făceau bere dar se presupune că procesul este cunoscut încă din neolitic.

Alcooluri mai mult sau mai puţin tari se fac din: orez (sake), porumb, cartofi, cereale, sfeclă de zahăr (alcool rafinat, vodcă, whisky) trestie de zahăr (rom), fructe (ţuică, rachiu, şnaps), vin (coniac, brandy, vinars), agavă albastre (tequila). Africa are şi ea alcoolurile ei din tot soiul de specii de bananieri. Alcoolul rafinat combinat cu diverse alte ingredinte şi procesat prin varii tehnologii dă naştere altor băuturi: lichioruri, ouzo, gin, absint, vermut, bitter, etc. Iar acestea combinate la rândul lor în cocktailuri diversifică infinit gama.

Băuturile tari – tării cum le spunem cu toţii – tradiţionale româneşti sunt ţuica, rachiul-ul – distilat din orice alt fruct afară de prună-, palinca/horinca – o ţuică dublu rafinată, şi tescovina (fermentată din boasca rezultată din prepararea vinului).

 În Ardeal şi tot nordul ţării se bea pălincă, băutură gălbuie cu 40 grade tărie şi peste (52% vol procentajul legal) numai bună să taie grăsimea slanei afumate şi să facă românul apt să înfrunte iernile reci. Cea de Zalău este senzaţională.
Ţuică se face peste tot şi poate avea de la 18-20 grade prin Oltenia până la 30 şi mai bine prin alte părţi.
În vremuri mai triste, de comunism târziu, românul producea în casă afinată, vişinată, secărică, etc, toate din combinaţii de alcool rafinat ca tot felul de lucruri (fructe, zahăr ars şi cimbru).
Setea de alcool nu putea fi ostoită aşa că s-a ajuns la poveşti de groază precum ţuica de pufoaică sau cea de găinaţ.

Ţuica comercializată înainte de ‘90 avea pe etichetă două prune. Numele ei popular era „Ochii lui Dobrin”.
Astăzi Valco şi Bucium ambalează distilate de fructe de calitate superioară. Există un segment de lux (ca preţ) cu sticle îmbrăcate în rafie. Diferenţa de preţ nu se justifică. Băuturile de Rieni la sticle ordinare de plastic nu le luăm în calcul.

Jidvei şi Vincon Vrancea produc, sub numele de vinars, brandy-uri de calitate.In funcţie de durata de învechire a băuturii denumirea ei primeşte nişte litere: V – cel puţin un an, VS – mai mult de 3 ani, VSOP – mai mult de 5 ani, XO – mai mult de şapte ani. Cel de Jidvei este clasificat VSOP (Very Superior Old Pale) iar Mioriţa de la Vincon este XO (Extra Old) lăudându-se cu peste 12 ani vechime.

Până acum câţiva ani  în topul producătorilor de brandy se situa Murfatlar cu produsul cu acelaşi nume. Apoi şi-au schimbat strategia de marketing. Noul brandy se numeşte Zaraza si se găseşte în variantele 3*, 5* şi 7*. Cel de 3* este dezamăgitor pe celelalte nu le-am încercat  iar din cel de 7* cred că am văzut doar o singură dată. Oricum prin supermarketuri nu prea găseşti decât de 3* şi (uneori) de 5*.

Pe segmentul de lux (ca preţ) produs de Alexandion Grup găsim Brâncoveanu iar pe cel de superlux Jad de la Vincon podgoria Focşani clasificat XO 28 ani. Ambalate în casete, dichisite, scumpe – nu am avut onoarea. Dar în Alexandrion Grup nu mi-aş pune mari speranţe.

Vodca românească are trei calităţi: multă, ieftină şi proastă. Înainte de ’90 se găsea vodcă „Săniuţa” care acum se numeşte „Polar”, asta ca să rezonăm cu anotimpul.Acum facem Stalinskaia şi multe altele. Business Standard afirmă că acest tip de vodcă ieftină predomină în preferinţele consumatorilor.

Zarea produce bitter şi vermut corecte d.p.d.v. al raportului calitate-preţ. Dar se poate şi mai bine.Din păcate românul preferă whisky. Sub acest nume găsim băuturi de diverse calităţi si provenienţe, majoritatea fake-uri.
 Alte băuturi „alien” cumpărate la noi sunt gin-ul pe segmentul de vârstă 40-60 ani şi tequila pentru tineret. Acesta din urmă pare mai fancy, probabil pentru modul de consumare. Nici una dintre ele nu cred că au vreo legătură cu originalele.

De obicei ţuica, palinca şi aperitivele se consumă înainte de masă iar coniac, brandy, whisky (digestivele)după, la cafea şi ţigară. Dar la puteţi consuma când aveţi timp şi chef. Iar mâncarea nu trebuie să fie departe pentru vi se va face foame, foarte foame.

Indiferent ce doriţi să cumpăraţi citiţi eticheta. Produsul trebuie să fie cât mai natural, fără adaos de zahăr, coloranţi, conservanţi şi alte minuni. Odată pe o etichetă am văzut scris glicerină. De fapt distilatele de fructe (rachiu, ţuică, palincă) sau cele din vin (coniac, brandy) nu ar trebui să conţină nimic altceva.

Acestea fiind spuse nu doresc să vă stric cheful reamintindu-vă sfatul medicului, dar e bine totuşi să le consumaţi cu moderaţie. Ideea este să ne bucurăm de calităţile unei băuturi nu să bem până cădem sub masă.

Advertisements