Zilele acestea Bucureştiul este un oraş frumos. E înveşmântat în frunze. Trotuarele tapisate cu frunze, maşinile acoperite dimineaţa de frunze, peticele de iarbă verde ce se iţesc printre frunze, trunchiurile negre ale copacilor aproape dezgoliţi îl fac de nerecunoscut. Ceaţa dă aerului o impresie de vag, de nehotărât, încerci să ghiceşti ce oră este şi nu poţi. Prin ceaţă frunzele continuă să cadă, lent, răsucindu-se graţios. Miroase jilav a pământ, a scoarţă udă. Înaintezi printre foşnete vegetale când, dintr-o dată, iese soarele. Orice rază timidă transformă pomii îngălbeniţi în candelabre iar lumina devine incredibilă, aurie şi rece în acelaşi timp,poleind clădiri, oameni, maşini, strălucind pe acoperişuri, vibrând în firele electrice, proiectând croncănitoare ciori pe canavaua sinilie a cerului de noiembrie. Iar când el dispare lumina rămâne agăţată în frunzele portocalii-lămâii, ştergându-se treptat – cu încetinitorul -, o poţi vedea cum se scurge din pomi, sălăşluieşte preţ de o respiraţie în aer apoi dispare. Da, Bucureştii sunt pitoreşti zilele acestea.

Advertisements