În alte timpuri, mai relaxate şi mai leneşe, corespondenţa se purta prin scrisori. În librării se găseau seturi pentru corespondenţă – cu foi de hârtie şi plicuri asortate, albe sau colorate în nuanţe pale. Asta pentru rafinaţi, altfel scrisori se scriau şi pe foi rupte din caiete, blocnotesuri, care cum avea la îndemână. Dura o săptămână până când scrisoarea ajungea la destinaţie, şi alte multe zile (nesfârşite când erau aşteptate) până primeai răspuns. Cutia poştală se verifica de minimul două ori pe zi, cu febrilitate.

Tehnologia a avansat cu paşi repezi şi acum nimeni nu mai scrie scrisori. Se vorbeşte la telefon, pe mess, prin SMS, şi prin e-mail. Frumoasa hârtie velină pentru corespondenţă a fost înlocuită de Outlook şi tastatură. Iar în ziua de azi, când mesajul ajunge practic instantaneu în căsuţa de Inbox a destinatarului, lumea nu mai răspunde la mail-uri. Bine, ştiu şi eu cum se întâmplă cu mail-urile pe care le deschizi dimineaţa pe rând şi îţi propui să răspunzi la toate, iar de unele pur şi simplu uiţi. Şi totuşi! Când aşa se întâmplă cu 99 % din mail-uri, începi să-ţi pui probleme.

Dacă mail-ul a ajuns la destinatar în Inbox şi nu în Spam, există două posibilităţi: este sau nu citit. Dacă este citit, produce reacţii. Reacţiile sunt funcţie de persoana care citeşte. Pentru că eu sunt un om civilizat şi politicos şi nu cer bani ci doar un feedback. Ca să ştiu şi eu că mesajul a ajuns şi a fost recepţionat. Admiţând că problema nu pleacă de la mine, ceea este by default, altfel acest post nu ar exista, să trecem în revistă posibilele tipuri de cititori:
1. Nervos – „ Ce mama dracului vrea şi asta de la mine?!” Delete
2. Plictisit – „Mda, n-am chef să citesc şi nici să răspund”
3. Frustat – „Toată lumea se crede scriitoare în ziua de azi” Delete
4. Ocupat – „Eu nu-mi văd capul de treabă şi asta vrea să citesc ce scrie ea”
5. Binevoitor – „Mai târziu mă ocup şi de asta”
6. Mitocan – „Mai du-te fă în …… cu mail-ul tău cu tot!” Delete

Un singur exemplu pozitiv pot da. Mi-am trimis CV-ul pentru ocuparea unui post de copywriter la o agenţie de publicitate, pe un site specializat. Pentru că formularea cerinţelor postului m-a inspirat, am ataşat o scrisoare de intenţie în versuri. Şi am aşteptat o reacţie. Anunţul a expirat şi nimeni nu a citi măcar versurile. Am presupus că oamenii îşi găsiseră copywriterul pe alte căi, dar am decis să le trimit scrisoarea de intenţie, aşa, just for fun. Am găsit o adresă de mail, le-am explicat în câteva cuvinte de ce îi deranjez şi am dat Send. În nici 15 min am primit răspuns. Bănuisem corect, găsiseră persoana dorită. Mi-au cerut, totuşi, CV-ul, chestie de politeţe şi mi-au urat succes. Şi da, li s-a părut amuzantă scrisoarea mea.

Deci se poate! Poţi irosi 3 minute din preţiosul tău timp pentru a-i spune cuiva, politicos, că nu te interesează. Iar dacă eşti rugat să-ţi spui părerea sinceră asupra unui text, şi nu ai timp sau chef să o faci, poţi să-i spui omului exact acest lucru. În alte 2 minute. Asta dacă nu eşti o secretară acrită care consideră că nu merită să-şi deranjeze şeful sau să ostenescă dând un forward. Între timp mail-urile mele , dacă nu au fost trimise la gunoi din prima, zac în Inbox-uri aşteptând următorul Delete în bloc. Asta, deşi strigă, implicit sau explicit „Rog feedback!!!”

Nu ştiu, poate cer eu prea mult!Voi, cei care citiţi acest post, răspundeţi la mail-uri? Credeţi, în principiu, în necesitatea, în buna cuviinţă a unui răspuns?! Chiar dacă el este un refuz?! Rog feedback!

Advertisements