În weekend-ul care tocmai a trecut, la Bran, au avut loc două evenimente: „Festivalul Brânzei şi al Pastramei” şi „Răvăşitul Oilor”, ambele organizate de Primaria şi Consiliul Local Bran, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov şi ANTREC.

Evenimentul a fost intens mediatizat, şi nu fără folos. Dragostea trece prin stomac, spune o vorbă, similar unei campanii de marketing reuşită, aş adăuga eu. Combinaţia inefabilă de brânză, pastramă, must, a dus, în mod pavlovian, la salivarea anticipată a românilor de pretutindeni – neaoş spus „le-a lăsat gura apă”. Acelaşi lucru l-am făcut, patriotic şi în asentimentul conaţionalilor mei, şi eu când am aflat despre el. Mesagerii veştii celei bune (nu aceea la care vă duce gândul ci acesta) au fost nişte prieteni de ai mei, un cuplu locuitor în Braşov. Mi-am exprimat interesul imediat şi pofticios şi m-am ales cu o invitaţie de a merge împreună.

Zis şi făcut, sâmbătă după-amiază mă aflam în tren cu destinaţia Braşov, urmând ca dumninică să purcedem bătrâneşte spre locul unde urma să curgă lapte şi miere – recte brânză, pastramă şi must.
Bănuiam că ocazia de a savura bucate pline de colesterol, în buna tradiţia românească, combinate cu ziua frumosă şi caldă de toamnă, va scoate din case şi va pune pe drumuri mulţi români. Dar nu ne-am imaginat că vor fi atât de mulţi. Nu ştiu ce socoteli şi-au făcut organizatorii, nu am nici cunoştinţă despre experienţele din anii anteriori, dar, cu siguranţă, fluenţa de turişti flămânzi şi decişi să facă şi ceva shopping cu specific nu a putut decât să-i bucure pe comercianţi.
Popor carpatin, românilor brânza le miroase bine, pastrama condimentată de mioară la fel, iar perpectiva unui grătar rustic stins cu oarece licori mai mult sau mai puţin alcoolizate nu poate decât să le aprindă imaginaţia şi să le facă maţele să ghiorăie de foame.

În consecinţă, cam cu 15 kilometri înainte de Bran, pe şosea se formase o foarte lungă coloană de maşini care se mişca cu sincope şi reveniri, spre enervarea participanţilor la trafic.
5 kilometri mai încolo am aflat şi de ce. Scurt după întrarea în oraşul Zărneşti, anunţat de o placă indicatoare de pe margine şoselei pentru că oraşul se lăsa zărit doar, undeva în dreapta, se organizase în plin câmp un alt târg cu specific ciobănesc. Mulţi călători se opreau aici, spre uşurarea celorlalţi care îşi puteau continua drumul într-o manieră mai civilizată.
Astăzi aflu că „Festivalul Oierilor” a fost organizat la Tohanul Nou de Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov împreună cu Federaţia „Oilor de Munte din Romania”.
Şi iată cum, tărâm binecuvântat, judeţul Braşov a făcut cum a făcut şi a bucurat în acelaşi weekend poporul, nu cu unul, ci cu două festivaluri dedicate Mioriţei şi gustoaselor lor urmaşe.

Zeii ne-au fost favorabili şi ne-am văzut, într-un final, la Bran.
Autostradă dacă aveau brănenii şi nu ar fi făcut faţă cu succes traficului auto. Şi cum trotuarele, acolo unde existau, erau minuscule, traficul era mixt, maşini şi oameni. Cu toţii urmau o direcţie, aveau un scop: că ajungă pe platoul Inima Reginei.
Aici erau zeci de tarabe, în rânduri ordonate, zeci de grătare fumegânde, mese pitite la umbră de copaci, şi un podium. Miros de carne friptă, mult fum, părinţi cu copii, cumpărători, plimbăreţi, motociclişti, dame îmbrăcate pentru alte evenimente, vânzători care încercau să covingă masa ameţită de turişti care se învârtea în cerc, rumoare, muşte şi, peste toate, vocea crainicului.
Când am ajuns noi, tocmai se făceau introducerile pentru Expoziţia canină. Participanţii era, lesne de înţeles, câini din rasele Ciobănesc Mioritic şi Ciobănesc Carpatin. Prezentarea a fost, ca la noi, extrem de prost organizată. La nivelul solului, într-un spaţiu nedelimitat, căţeii au evoluat frumos – din câte spunea crainicul – dar invizibili celor care nu se aflau în primul rând de privitori. Pe câţiva dintre competitorii patrupezi am avut ocazia să-i vedem la sosirea şi la plecarea de la prezentare. Un întreprinzător, posesor a unei perechi de Ciobăneşti Mioritici, poza copii timoraţi împreună cu mascului, pentru că femela, obosită de toată agitaţia din jur, trăgea un pui de somn în iarbă.
Am făcut şi noi, ca toată suflarea de acolo, ocolul tarabelor. Se vindeau, pe gustate: brânză telemea -mai mult sau mai puţin sărată, brânză de burduf – în scoarţă, parpur sau la sac, urdă, caş, pastramă marinată, hâţuită (aburită – se poate mânca ca atare), cârnaţi – proaspeţi şi afumaţi, must – alb şi roşu. Ca la orice târg care se respectă găseai şi turtă dulce, blănuri de oaie, biciuri, căciuli – vopsite negre, ciobăneşti, etc. Am gustat, am cumpărat -ceva brânză, ceva pastramă, ceva must, am mâncat – pastramă cu mămăligă/bulz după preferinţe, am băut bere/apă/cola similar.

Am căutat, curioşi, şi partea de răvăşit a oilor. Lucrurile se desfăşurau discret, în spatele uşilor închise, aşa că nu am văzut nici o oaie răvăşită, nici măcat de emoţie că este subiectul interesului general.

Apoi am reluat în sens invers drumul spre maşină, care fusesă lăsată strategic undeva la intrarea în localitate. Pe drumul de întoarcere am rupt, peste gard, un măr dintr-un pom. Un măr nu prea mare, gălbui, zemos şi aromat. Foarte bun mărul, l-am mâncat cu mare plăcere, mulţumesc pe acestă cale proprietarului.

Advertisements