Scriitor de legal thrillers, o combinaţie interesantă de acţiune şi amănunte inedite despre sistemul juridic american, John Grisham a prins la cititorul român. Eu, una, am citit cu plăcere o mare parte din cărţile lui.

The King of Torts (Maestrul) am cumpărat-o la mâna a doua la târgul de carte din vară cu 7 ron. Începe într-un fel, continuă altfel. Parcă a fi un colaj din două cărţi diferite pe care autorul se chinuie să le lipească din când în când. Ca şi cum ai privi o reconstituire din bucăţile unei fotografii alb-negru şi a unei sepia cu aceleaşi personaje în posturi şi circumstanţe diferite.

Personajul principal devine multimilionar peste noapte acceptând propunerea “purtătorului de cuvânt” al unui concern farmaceutic. Un medicament minune, părea că poate vindeca dependenţii de droguri, este testat în câteva centre de dezintoxicare. O parte dintre subiecţi, odată liberi, comit câte o crimă cu sânge rece, fără nici o motivaţie. Familiile victimelor primesc bani în schimbul tăcerii. Aşa începe ascensiune avocatului în rândul rechinilor care se ocupau doar cu procese naţionale de despăgubire în masă. Totul pe comisioane de milioane pentru avocaţi, bani plătiţi, în realitate, de despăgubiţi.

Lucrurile merg foarte bine apoi, brusc, foarte prost. Este bătut măr de indivizi care si-au pierdut locul de muncă din cauza lăcomiei sale, cât timp este spitalizat alte evenimente îl duc la ruină dar o recâştigă pe femeia iubită (pierdută înainte de marea afacere).

Autorul şi-a dorit acest final ca pe un catarsis, probabil. Bani câstigaţi oneros, cheltuieli extravagante, nici un fel de scrupule, pe scurt capitalismul sălbatic aşa cum era el văzut de socialism. În rest colaje, colaje şi cam atât.

Doar dacă aveţi timp şi chef…..
Recomandări: A Time to Kill (Şi vreme e ca să ucizi…), The Runaway Jury (Juriul), The Client (Clientul)