Scris la persoana întâia – soţia unui proprietar de plantaţie– romanul aruncă o privire spre un Sud al oamenilor albi, posesori ai pământului şi ai negrilor care îl muncesc. Un Sud în care bărbaţii albi îşi luau neveste albe pentru impresie şi amante negrese pentru plăcere. Pe plantaţii slujnicele negrese arătoase treceau şi prin patul stăpânului care le fericea cu plozi, rapid apoi îndepărtaţi. La oraş domnii îşi alegeau câte o amantă, dintre aceleaşi sclave frumuşele, pe care o instalau într-o căsuţă întru cunostinţa întregii lumi.

Negri erau asimilaţi animalelor din gospodărie: trebuiau să muncească, să se supună şi să ţină aproape. Unii uitau care sunt regulile şi fugeau. Spre aducerea lor acasă se organizau potere la care participau toţi plantatorii din ţinut. Acestea se desfăşurau după regulile unei vânători clasice cu câini. Domnii se adunau la un conac, beau, mâncau, făceau planuri şi plecau călare să prindă fugarii. Sclavii erau returnaţi proprietarilor de drept, vii sau morţi după cum se nimerea. Acasă îi aştepta o primire călduroasă: biciul şi probabil vânzarea. Dacă reuşeau să le scape, stăpânii dădeau anunţ la ziar pentru recuperarea lor, vânătorii de recompense făceau bani frumoşi urmărindu-i oriunde pe teritoriul Americii.

Sarah, o sclavă tânără cu pielea deschisă la culoare, preferata stapânului -domnul Gaudet- fuge cu ocazia unei revolte a sclavilor, în cursul căreia stăpânul este ucis şi stăpâna rănită. Ajutată de un negru liber ajunge în Nord şi, deghizată în bărbat, încearcă să treacă Atlanticul. Este prinsă şi returnată stăpânei sale Manon, actualmente văduva domnului Gaudet. Mătuşa lui Manon comentează situaţia:

„Unchiul tău crede că Sarah se va întoarce schimbată. A reuşit să treacă drept o femeie liberă, ceea ce este, în general, dăunător pentru caracterul unui negru”.

Iar Manon răspunde:

”A făcut mai mult decât atît. A călătorit prin ţară ca un bărbat alb liber”.

O lume albă şi masculină prin excelenţă, în care femeile încercau să fie „deştepte” (aceasta însemnând uneri doar pura supravieţuire). O lume în care oamenii puteau fi proprietate imuabilă a altcuiva (ei şi urmaşii lor), proprietate apărată de lege. O lume în care două femei de condiţie diferită sunt legate prin firele încâlcite ale supunerii şi subjugării, prin orgolii şi umilinţe, prin împărţirea aceluiaşi bărbat şi dorinţa de a-l vedea mort, fiecare pentru propriile motive. Iar dacă una vrea să scape condiţiei sale, cealaltă doreşte ca proprietatea să îi fie restabilită.

Scrisă fără sentimentalism cartea păstrează o concluzie subsidiară. Sclavul doreşte, încearcă să-şi depăşească condiţia, uneori chiar reuşeste, reuşită refuzată stăpânului, sclav la rândul lui unei culturi, unei educaţii, unui stil de viaţă în esenţă mincinos.

Eu am citit-o pe nerăsuflate.

Advertisements