…………apoi la examen şi după

Şi, iată, a sosit si ziua examenului. Pe trotuarul din faţa Universităţii, lume multă. Tineri, grupuri-grupuri, pălăvrăgind veseli, fumând, vorbind la telefoane, alţii însoţiţi de părinţi, părinţi care îi vor aştepta şi la ieşire. Timpul trece lent, trag cu urechea la conversaţiile din jurul meu, copii speriaţi, copii relaxaţi. Aflu că este în mare trend să dai la 2-4 facultăţi odată, şi să şi faci măcar două în acelaşi timp. Aşa ne mai ţinem şi noi la curent cu pasinea nestăvilită pentru studiu a tineretului nostru. Printre noi fac slalom trecătorii. Un tip îl înterpelează cu voce tare pe altul „Fane ce se dă mă aici?” Se face cald. Vine şi momentul intrării în Universitatea, sunt părinţi care şi-ar conduce copii până în clasă dar nu se poate. Urmează instrucţiuni, ceva forfotă, se închid telefonele mobile şi se pun deoparte, o ultimă vizită la toaletă, şi gata, au venit subiectele. Cele 3 ore trec rapid, m-aş fi bucurat să dispunem de jumătate de oră în plus. Pentru subiectele de Creativitatea şi Expresivitatea am scris totul pe ciorne şi am transcris cât de repede şi de citeţ am putut. Am terminat cu 10 minute înainte de termenul limită. Aveam mână înţepenită, nu mai scrisesem atât de mult de ani buni. Am predat lucrarea şi am ieşit strecurându-mă printre părinţii nerăbdători.
A doua zi am citit punctajul pentru proba de Limba Română şi am aflat că aveam 6 puncte. Nu era rău, se putea şi mai bine. Îmi făceam socoteala că voi fi depunctată la naraţiune pentru lipsă de verosimilitate (în versiunea mea niscai piraţi se suiseră pe vas, înarmaţi, să ne jefuiască -de, altă idee mai bună nu mi-a venit şi nu era timp pentru stat pe gânduri) şi pentru construcţia deficitară a personajelor. Dar îmi spuneam că mă scot la Eseul argumentativ care mi se părea destul de reuşit. Aşa a început lunga aşteptare, care s-a sfârşit după câteva zile, mai devreme decât mă aşteptam, când s-au afişat notele. Aveam 6,17, locul 211. Am chiuit de bucurie, am dat de ştire pe ici pe colo şi am început să socotesc care sunt şansele să rămân pe dinafară. Nu părea posibil.
Următoarea zi am mers să îmi exprim opţiunea. Cei clasaţi până la locul 120 vor studia la zi, fără taxe, de la locul 121 mai departe (cu media minim 5) ne vom bate pe cele 230 de locuri rămase. Acestea se vor ocupa în ordinea opţiunilor şi a mediilor. 30 de persoane au primit note de trecere pentru eseu, din ei 25 fiind gata admişi la distanţă. Note mari aici – un 10, câtiva 9, 8, 7. Mă întreb ce notă ar fi primit eseul meu.
În sala cu pricina, ghici peste cine dau? Peste doamna drăguţă de la înscriere. Mă recunoaşte. „Dumneavostră sunteţi persoana cu eseul?!” „Da, eu sunt aia cu eseul” „Nu mai ştiu aţi avut eseu sau nu?” mă întreabă. „Am avut dar nu avea decît o pagină jumate, de aia nu l-am lăsat” „Nu se preciza nicăieri dar colega mea…..” îmi spune parcă scuzându-se. „Nici o problemă, m-am descurcat” îi răspund zâmbind. Completez fiţuica cu opţiunea, semnez într-un registru, mă interesez când se afişează listele finale, îmi spune că mai durează pentru că au primit contestaţii, îmi iau la revedere şi plec.

Advertisements