You are currently browsing the category archive for the ‘jurnal de bord’ category.
Ochelarii de lună,
umbrela de stele,
cartea ”Tricotaje cu vise nepermise”,
câteva gogoși de mătase
variat colorate și
un borcănel cu grăsime de gâscă.
Bagajul e gata
barca din coji de nucă e amarată
vă aștept la chei
mă veți recunoaște
după flamura turquoise
de pe catarg.
În centrul cadranului
văd anul solar
rotindu-se, încet
încă o dată
până la capăt.
Radio România București și Bucureștii Vechi și Noi au provocat bucureștenii vizitatori de Gaudeamus la un joc colectiv și ușor suprarealist. Cea a ieșit- asezonat cu fotografii ale orașului de azi, de ieri și din secolul trecut, generatoare de nostalgii – a fost tipărit în 2.000 de exemplare oferite gratuit vizitatorilor la ediția din 2011 a târgului dar și Muzeului de Istorie bucureștean, cel care a pus la dispoziție pozele.
Cât de poet este născut românul puteți afla și dvs citind varianta electronică a cărții Povestea trecătorilor din București.
Cineva a căutat catalinacopescu, a găsit doar nişte divagaţii.
——————–
În maşina 311, dimineaţă, scaun liber, mă aşez, scot mânuşile, scot ochelarii, îi şterg cu mânuşile, îi caţăr la loc pe nas, scot carte să citesc – totul sub supravegherea atentă a unui puşti aflat pe scaunul faţă în faţă cu al meu.
Undeva pe la mijlocul drumului, plictisindu-se, puştiul a meşterit ce a meşterit la mânuşi (din fâş, cu un deget) a băgat una pe mână, ajutat de o doamnă aşezată lângă el a băgat-o şi pe a doua, mama l-a somat să zică mulţumesc apoi, la scurt timp, i-a făcut semn să se ridice.
Atunci am văzut ce meşterise – mânuşile aveau mici carabine negre de plastic, el le agăţase una de alta ceea ce îl pune în imposibilitatea de a se ridica, mama a sesizat dimensiunea problemei, el a protestat că vrea aşa, ea a preluat controlul, i-a scos mânuşile din mâini şi la scos pe culoar. Câţi ani avea puştiu’?! 10, pe acolo, poate mai mult. Dar mama zâmbea, lucru care m-a bucurat.
Deci:
- Pompa de evacuare de la mașinile de spălat automate este o chestie cât pumnul şi se înlocuieşte în 5 min. Dacă vi se întâmplă beleaua şi găsiţi de cumpărat una nouă, dați-mi un mail, v-o montez eu pe nimica toată, ASAP. Știu (ştiam de fapt dinainte) și ce anume a determinat decesul, lent şi dureros, al pompei mele – de fapt al ai, Indesit o cheamă – o sârmă de la un sutien. O aventuroasă, sârma – a evadat, a scăpat pe un orificiu, a fost agăţată, târâtă, centrifugată de nenumărate, ruptă în bucăţi, totul a durat aproape un an – horror. 220 de ron, cu garanţie un an, m-a costat, dar a meritat, n-o văzusem în fundul gol niciodată. Şi meşterul a evaluat-o ca fiind foarte bine întreţinută. Mașina. N-am avut vorbele la mine să zic mulţam (ea e mai timidă, deh!)
- Ştiu, o să mă întrebaţi de al meu alter-ego. Şşşşttt, vorbiţi încet, e plecat puţin. Nu, n-am aranjat nimic, e prea din scurt, mai vedem…
- La voi vine Moşul? Aţi scris, v-aţi confesat/lăudat? Bulina….Cum cine?! Petra, măi! Atâta era ea de mare când am văzut-o eu prima dată – aşa i-am zis, aşa a rămas mult timp. Bulina deci, v-a primi un şotron de abţibildat pe pardosea; prima carte cu Apolodor (ştiu că-i mică pentru ea, dar va creşte – ea, nu cartea); un pachet de cărţi de joc cu animale (cu semne/simboluri despre viaţa şi activitatea lor) şi ceva dulcegării, probabil. Eu?! Îl aştept la anu’.
- Prime de Crăciun aţi primit?! (Oups! Punctul ăsta mergea ceva mai sus…) Dacă da, să îi cheltuiţi cu spor; dacă nu, nu-i bai, banii n-au adus niciodată fericirea. Ei de unii singuri, vreau să zic.
Trebuie neapărat să vă povestesc despre o rețetă absolut genială găsită în Good Food de septembrie și adaptată un picuț. La tatăl ei, un chef al cărei nume nu-l țin minte, se dorea a fi vegetariană (lacto-vegetariană, de fapt), o brodare pe tema copturilor vest-europene numite generic plăcinte de casă – un fel de tocănițe acoperite cu un strat de aluat/foietaj/piure. Read the rest of this entry »
Deci, veniţi acasă plictisiţi, obosiţi, fără vlagă, flămânzi. Soluţia: paste.
- Operaţiuni preliminarii: achiziţionaţi, rechiziţionaţi de e necesar, ceva vin demisec alb sau şi mai bine roze – vorbim italieneşte astă seară. Puneţi-l la rece din timp sau la foarte rece din foarte scurt timp.
- Preparaţiuni: roşii bune, coapte, româneşti (nu mă înjuraţi, do your best sau improvizaţi) cca 5 de căciulă; măsline sărate – gata cumpărate – ciopărţite felioare – cam un pumn de codană per persoană; ulei măslinos – tare soios – cam o linguriţă de fiecare guriţă; capere acidulate – cam câte 1/2 ceşcuţă pentru fiecare băbuţă (sau câte un ţoi pentru fiecare băboi); chilly (fulgi din cei uscaţi sau praf să te faci); piperuri aromate (din cele multicolorate); un praf de sare – niciodată nu doare; oregano, busuioc (să ne tot pupăm cu foc).
- Găteală: Se pune 1/2 de pahar de vin, cu vin – deci nu tocmai plin – pentru bucătar. Pentru ajutor, să fie cu spor, merge mai multişor. Se belesc cele roşioare, se taie felioare apoi cubuleţe – fapte măreţe.
Se pune la foc o tigaie mare (mică sau pitică) după comeseni. Ulei se încinge, se pune pulpa (roşia, mândra) măslina tălâmba, capera goală luată ca din oală, piperuri, sare, iuţeli – se amestecă cu mâna cea dreaptă, stânga este cu un pahar ocupată. Sosul se leagă ca fermecat – abracadabra şi-am terminat . Între timp cucernicele paste şi-au aflat mântuirea în oala cu apă fierbinte - faptele cele sfinte.
- Alchimia: Peste pastele năuce şi ude se toarnă sosul cel dulce (picant, iute de fapt). Se mănâncă repejor – transpirând corespunzător – paste cu sos şi vin băut din gros. Se mai respiră, se mai transpiră, se mai sterg frunţi, piepturi adânci, cefe umede toate îşi mai răsfiră din pleate. Se oftează prelung - chinul e lung şi profund. Se continuă până la epuizare pastelor din farfurie. Ordaliei să-i supravieţuiască vinul – seninul – un pahar (de comesean) măcar, vă zic.
După ce se transpiră ca o suină (n-am vazut porc transpirat dar asta e vorba prin sat – şi de-ar fi adevărat neam de Mangaliţă m-am aflat) se face un duş – ca timp rezonabil, ca plăcere incomensurabil – se respiră adânc, se freacă un pântec nu de mult flămând, se mai bea un pahar de vin, cu vin – cu un suspin.
- Tips: Nu vă place picant, nu pot crede dar nu-i nimic important. Combinaţia paste fiebinţi, foame şi vin răcorit îşi va face magia , euforia.
Fără poze?!? Sorry, se răceau pastele!
- dimineața și seara rândunelele organizează cursuri intensive de zbor cu progeniturile, aerul se umple de țipetele ascuțite ale părinților coordonând desenarea unor cercuri perfecte, sensul de zbor se inversează periodic, este o foială grațioasă și mobilizantă;
- știi precis locul unde concentrația de bitum depășește valorile normale – după gradul de lichefiere cleioasă a asfaltului în care îți rămân flecurile;
- pentru o ședință de saună este suficient să te plimbi cu RATB-ul, pe la ora amiezii;
- Petra împlinește 3 ani duminică iar părinții și mătușa sunt așteptați deseară la Comarnic, pentru petlecerea ei.
”La ce te gândești?” mă întreabă alter-ego-ul meu, rotindu-și capul spre un umăr apoi spre celălalt, într-un exercițiu matinal. Nu răspund așa că se oprește și mă privește atent. Alter-ego-ul meu are ochii visători, zâmbete perfecte și neîndemânări masculine. ”La ce te gândești?” repetă curios.
”Că ieri a fost 13 și astăzi e 14. Că unii se nasc, alții mor și afară plouă; că ploaia are culoarea verde; că mi-e mintea un caier confuz din care gândurile se desfac în fire inconsistente și nu zăresc ghemul care să le strângă la un loc……”
Ridică din umeri și zice ”Credeam că te gândești la temele pe care le ai de făcut” apoi își reia exercițiile, metodic, iar eu îl privesc gândindu-mă că azi e joi.
Adică faci un sos de brânză pentru paste. Nu, nu minunăţia numită quattro formaggi ci un sos casual cu ce se găseşte prin frigider. Iar dacă eşti amator de brânzeturi se găseşte cu siguranţă. Pui deci pastele la fiert, bien sur, apoi deşerţi o cutiuţă grăsuţă de smântână într-o tigaie. Foc măricel faci sub ea să-i aprindă inima.
Ciopârţeşti niscai brânză moale şi lesne topitoare (caşcavele, mozzarele, brie-uri – cam ce răspunde la apelul de seară), le faci cunoştinţă cu dolofana, mai răzăleşti la locul faptei ceva telemea sărăţică şi arunci şi un pumn de parmezan picănţel. Te scuturi temeinic pe mâini şi de-ţi place – şi cum nu ţi-ar plăcea – sosul aromat, iei mătăluţă moara de piper (din cel asortato-colorat zice baba) şi râşneşti cât pofteşti. Zici că-i gata după ce ai pus şi nucuşoară să te gâdile la nară. Zici, dar nu-i, că dacă pui hribi aromaţi, mărunţiţi aşa uscaţi, sosul capătă o altă dimensiune, una de se lasă cu oftat la fiecare dumicat. Mai bulbuceşte, voiniceşte, convingi şi pastele să urce cu sosul în cuptorul dulce. Abracadabra şi …… e gata.
La un moment dat m-am oprit, să vă arăt şi vouă.
ultimele comentarii