Între polis și demos, puțin graphos

Politică și semne

Combinația de semne Dan Diaconescu – Partidul Popular este generatoare de amuzament pentru mine. Un amuzament rece, căci ce legătură poate exista între capitalistul Dan Diaconescu și popor?!

În afișele electorale pentru primăriile bucureștene apare el și candidatul, amândoi cu pumnul drept strâns și degetul opozabil ridicat – un gest roman, nu românesc, încadrând sloganul campaniei: ”Poporul ia puterea!”

Primul moment de panică: ”Din nou?”

Senzaționalistul – nu există cuvântul?, nici o problemă, îl inventăm acum!, limba este cel mai viu organ al omului (sic!) – demagogul, capitalistul, populistul Diconescu se joacă cu vorbele, el vrea să apeleze și oamenii subțiri cu trimiterea sa la democrație (demos- kratos).

Și totuși, cine (mai) reprezintă popopul astăzi?! Data trecută când poporul a luat puterea știam cine era el – își pusese uneltele muncii pe stemă. Acum, vă întreb și mă întreb, cum arată poporul și cu ce semne iconice s-ar reprezenta el?!

Vă aștept cu propuneri. Și, vă rog, fără bere la PET și pungă de semințe.

Al doilea moment de panică: Și dacă poziția pumnului se inversează, dacă speranța grațierii se transformă în condamnare la moarte?

Litere nobile 

În Colecția Nobel, lansată de ceva vreme de Jurnalul Național și Editura Art, astăzi Silja – Frans Eemil Sillanpaa. Comparată cu marquesianul Cronica unei morți anunțate, în detrimentul acesteia, de către Bianca Burțan Cernat, e deja o lectură care promite.

Crampa şi muzica Ainurilor

E 9:24 PM. Ar trebui să scriu – am de făcut un proiect interesant: Comportamentul consumatorului de rock versus cel al consumatorului de manele. Un ppt concis şi un eseu debordant.

Până acum:

Principiul eficienţei

În meseria armelor şi a muniţiilor – militărie pre numele ei – există o vorbă: intri-extragi-ieşi – rapid, preferabil neobservat, cu costuri minime.

Iată de ce nu am făcut eu Şcoala Militară.

Zi de primăvară: albastru, verde deschis, verde mai închis, verde pe jos, verde pe sus, alb, roz, galben, movuliu, albastru.

Zi de shopping – destinaţia: Cărtureşti; timp necesar: cca 3 ore (atins şi depăşit); recoltă: bogată (foto la dosar); reminder: “raion f. bogat pt. copii “; obiective neatinse: câteva rafturi pline; regrete: hmm, nu (prea); cost: classified information.

Happy Day.

Update la foto: Jason Beaird – Principii de WebDesign atractiv

Prietenele ştiu de ce.

Elefantul vă invită la concurs

Blogul librăriei online Elefant.ro ne invită să scriem despre cărţi, organizând şi un concurs. Deschis pe termen nedeterminat, cu etape bilunare, el ne dă şansa să ne vedem comentariul pe site-ul elefantin şi să câştigăm cărţi.

Prima etapă se referă la un roman de dragoste, cu începere din 24 octombrie

Biblio

Ştiţi senzaţia aia de oboseală frustă, combinată cu o stare de bine – vecină cu o fericire pitică – şi o senzaţie  de gol, de lipsă?! Aha, aţi fost la sală recent. Şi eu?! Nu, nu, eu vin de la Kilipirim. Cu trei sacoşe de cărţi (de unde starea de bine), cu o durere de picioare căci tocurile nu-s potrivite pentru târguri de carte şi cu portofelul uşurel de tot (iată şi golul)

Stau deci cu bărbia sprijinită pe teancul de cărţi şi mă grăbesc să împart cu voi bucuria proaspetelor achiziţii. Cu justificări, este până la urmă o bucurie (destul) de vinovată.

• Suflet candriu de papugiu – Radu Anton Roman (scoasă în condiţii grafice deosebite, cu fotografii de arhivă, tipul a fost un mare povestitor)
• Un om în întuneric – Paul Auster
• Platforma – Michel Houellebecq (pentru că am citit o recenzie foarte faină)
• Casa somnului – Jonathan Coe (pentru că mi-a recomandat-o Adina şi n-am uitat)
• Antimodernii – Antoine Compagnon (pentru că se discuta de bine despre ea pe Tlon)
• Ziua Opricinicului; Gheaţa – Vladimir Sorokin (pentru că am citit Kremlinul de zahăr şi aceste cărţi se impuneau)
• Bucureştiu interbelic 1935 – articole apărute în presa vremii
• Cum ne construim duşmanul – Umberto Eco (pentru că-mi plac tare studiile lui)
• Viriconium – John Harrison (pentru că era 10 ron la cele 400 de pag. format mare şi n-am mai citit fantasy de ceva vreme)
• Lumea lui Waldemar – Liviu Radu (pentru că mi-a plăcut cum a tradus Veşti bune şi am auzit lucruri faine despre el) – volum omnibus semnat de autor.

Gata.

Acu să mă şi plâng. Acestă ediţie e mai scumpă decât precedentele.

Mai citește ceva, băiete

O carte plină ochi de semne de întrebare. La propriu. O continuă interogație. O discuție intimă cu cititorul, la distanță de ani, o confesiune, nevoia de a se înțelege pe sine însuși – naratorul, nevoia de a înțelege trecutul.

Povestea – EA a creat o lume, a denumit-o, i-a dat reguli, a impus limite, apoi s-a lăsat adorată de EL. EL, un novice, a pășit în lumea nou creată cu sfială, cu stângăcie, cu toate simțurile în alertă, dornic. Seducția – raptul. Ca în orice caz de vizitare a zeului, greșelile sunt inerente și incomprehensibile, penitența e obligatorie, dulce e reintrarea în grații. Templul – scalda, trupul, cartea. Dogma – EL iubește. Icoane – imagini înfipte adânc în conștiința – EA în gesturi firești. Timpul lumii se derulează, novicele crește, accese de independență.

Apoi zeitatea se retrage, brusc. Deus otiosus. EL – de vină? Părăsirea e paralizantă – nefericire.

Trec anii, alte lumi, imperfecte, alte trupuri, alte gesturi – ca o schilodire, lipsa.

EA – doar un om?! Un om păcătos? Crime naziste. Proces – procese de conștiința. Mistificarea – vădită acum. EA detașată, singură. Amorțire. Lașitate? La ce folosește iubirea? Întrebări – răspunsuri nesatisfăcătoare. EA – o enigmă elucidată. Și totuși.

Închisoarea – vocea lui pe bandă magnetică, cărțile lumii pentru urechile ei.

Libertatea nu e pentru toți? Doar pentru cei ce și-o doresc? Când putem spune nu, când împotrivirea ajută, când obediența e interzisă, cum putem crea lumi noi frângând altele, cum se iartă, se poate uita, banii răscumpără, pentru ce morți putem decide, există liniște ? Întrebări, întrebări.

Se citește repede, se uită greu. Dar oare se uită?

*A mai scris (ușor nedumerită) despre, Tetris.

Grădina zoo-umană

Publicată în anul 1969, The Human Zoo, este continuarea altei cărți extrem de cunoscute, Maimuța goală (The Naked Ape). Nici nu știți cum ascultam laudele aduse de varii persoane acesteia din urmă. Cu, puțin spus, neîncredere – eram convinsă ca o carte scrisă acum 40 de ani nu-mi va aduce  decât prea puține informații noi. Ei bine, m-am pripit. Ochiul atent al zoologului și etologului englez a înregistrat și ne explică o mulțime de atitudini și comportamente pe care nu le vedem, nu le pricepem sau le luăm ca atare. Prin comparație cu fauna care populează grădinile zoo, iată fauna umană urbană. Cu siguranță vă veți recunoaște, pe ici pe colo, în punctele esențiale.

Moș Goriot

Un om care se laudă că nu-şi va schimba părerea este un om care îşi ia sarcina să meargă numai în linie dreaptă, un nerod care crede în infailibilitate. Nu există principii, există numai evenimente; nu există legi, există numai împrejurări; omul superior merge mână în mână cu evenimentele şi împrejurările pentru a le conduce. Dacă ar fi să existe principii şi legi fixe, popoarele nu le-ar schimba aşa cum schimbăm noi cămaşa. Un om nu e obligat să fie mai înţelept decât întreaga naţiune.

Buyology

Cu toții atribuim o valoare mai mare lucrurilor pe care le percepem – rațional sau nu – ca fiind cumva speciale. Să zicem că împlinești 40 de ani mâine și, cu această ocazie, își înmânez o cutie frumos împachetată. Din cutie scoți o piatră mică, cenușie. Banală, obișnuită, urâtă, din genul celor pe care le găsești pe marginea drumului. ”Mulțumesc mult!” gândești.

Dar dacă m-aș apuca să-ți spun că ceea ce ții în mână nu este o piatră oarecare ci una deosebită, un simbol istoric, un fragment din Zidul Berlinul subtilizată în zilele care au urmat dărâmării sale, pe când est și vest berlinezi au început să adune ca amintire bucăți din bariera distrusă? Te afli deci în posesia unui talisman simbolizând sfârșitul războiului rece. ”Mulțumesc mult!” vei spune, de data aceasta și crezând-o.

”Cu plăcere! Doar odată faci 40 de ani” îți voi răspunde. Las să treacă un moment apoi îți spun că am glumit. Piatra nu provine din Zidul Berlinului – este chiar mai excepțională decât atât. Piatra pe care o ții în palmă este rocă lunară autentică, o bucățică din cele 170 de grame de detritus lunar pe care Neil Armstrong și colegii săi astronauți le-au adus cu ei acasă în 1969 din misiunea Apollo 11.

O bucată de rocă lunară este extrem de specială. Sunt doar câteva în lume. Și, până la urmă, provine de pe Lună. Ce cadou excepțional, vei gândi. Ești impresionat, depășit de-a dreptul.

Adevărul este că am găsit piatra pe marginea drumului, am pus-o în buzunar iar acasă am împachetat-o frumos pentru tine. În afară de miracolul de zi cu zi al geologiei, al tectonicii plăcilor și alte asemenea este doar o piatră. Dar odată ce i-am atribuit anumite proprietăți – semnificații istorice, raritate geologică, etc – a devenit mult mai mult decât atât. Cu alte cuvinte, când facem din obiecte branduri creierul nostru le percepe ca fiind mult mai speciale și valoroase decât sunt de fapt.

Vară = cărți, reduceri, cadouri

• librărie online

Elefantul e la cură

de slăbit: presopunctură,

supă de varză și prune

găleți de apă, ceva legume,

iaurt cu Biffidus și salată -

diureza e asigurată.

Decizia e serioasă,

să nu credeți că-i vreo farsă.

Căci dis-de-dimineață

fără rouă, fără ceață,

adică A.M devreme,

Elefantul a trecut alene

pe lângă oglinda mare,

venețiană, din dotare.

În apele sale adânci

se mișca un monstru-n dungi,

toate scrise de tipar

fontuite cam bizar.

N-a știut pe dată ce-i,

a respirat pân’ la trei

și apoi brusc a înțeles că e el

- bine-nțeles.

Nu se recunoștea defel

se știa mai subțirel,

totuși a zis că-i util

să verifice subtil.

Se îngrășase îngrozitor,

cântarul a gemut: ”mor!!”

deși se suise încet

cu un gest un pic cochet.

Necăjit, a strigat tare

”Ia, că-mi bag chiar trei picioare,

40 din prețuri jos,

să mă fac din nou frumos!”

• buchinista din colț

Din 30 de bucățele,

mai purii mai tinerele,

mărita-i până amu

20, ai crede tu?!

Și le-am spus: ”nu fiți timide,

nici triste, seci sau obosite,

fiți fâșnețe și sprințare

vă vreo omu’ ca o floare!

V-am dat bani și de trăsură,

manichiură, pedichiură,

zestre nu, că n-am de unde -

sunteți multe și flămânde.

Și de nu v-oți purta bine

să vă fie de rușine,

să vă dea și de pomană

doar de foc să nu fiți hrană”