Povestea sa e faină – mi l-a dăruit Petra. De fapt ea mi l-a lăsat în păstrare, cumva. Pentru mine e un dar din parte Ei.

Era o frumoasă zi însorită de toamnă târzie când am zis să scoatem gagica la aer, în parc. Pe aleea centrală a parcului IOR (actualmente A.I.Cuza – personalitate statuară a cărei poză trebuie să mă obligaţi one day or another să v-o prezint) se înşirau căsuţe de lemn cu varii produse, în clasicul stil bucureştean de târg de mahala. Week-end – vreme bună – lume puzderie. La una dintre tarabe se vindeau “tradiţionale” – ilincuţe de oiţă, papucei de aşişderea şi obiecte din lemn strunguite autohton. Privirea-mi blazată se opreşte pe un coş de nuiele, cu titireze. “Uauuu, de când n-am mai învârtit unul!” N-am bani, îi cer Maiei înfrigurată cei 6 lei (ennnnorm) ca să îi iau Petrei titirez.

Petra îi acceptă cu indiferenţă. Priveşte îngăduitoare încercarea mea de a-l face să se răsucească pe pavajul neregulat, returnarea obiectului pentru că (aparent) nu funcţionează, acceptul comercianului care – zâmbind subţire la reclamaţia mea -  răspunde că trebuie să ştii cum să îl faci să se învârtă, dar mă lasă să iau altul. I-l îndes în buzunarul jachetei – să nu se piardă – emoţionată de redescoperirea unei jucării aşa de simple şi fascinante.

Plecăm, Petra decide că merge cu busul, nu pe jos, aşa că ne oprim în staţie. Bagă mâna în buzunar, scoate titirezul, îş priveşte puţin şi mi-l întinde. “Ia-l!” zice “Io mai am unu’ acasă!” dând scurt din cap în faţa nedumeririi mele. Insist – e nou, e altul, uite ce frumos e, încerc fără succes să-l fac să se învârtă pe asfaltul neprietenos – sub privirea rece a Petrei.  Mi-l pune în palmă, o aud pe Maia ca prin vis “ia-l, o să joace cu el la tine”, vine busul şi ele pleacă.

De atunci titirezul stă la mine pe birou, nu e zi să nu-l răsucesc de câteva ori, e din lemn moale de brad, vârful extrem de ascuţit s-a tocit iar el dansează ca pe poante, săltând pe rizurile pal-ului din care e făcut biroul. E terapetic, e totală relaxare, e antistres să-i dau vânt – capătul acela care se freacă de degete a căpătat deja patină – şi să-i urmăresc piruetele. Deseori îl opresc înainte de cădere – e prea frumos zborul.

Aşa că, de vă gândiţi la un dar de ziua mea, luaţi-mi un titirez! Intenţionez sa “cresc” o colecţie. Ce zi? De  mărţişor, e o cifră care respecta proporţia de aur, e mai specială – vă dumiriţi voi.