Petrei îi plac tare mult cuvintele noi, le repetă rostogolindu-le prin gură ca pe bomboane, să le învețe rostirea, să își obișnuiască limba, buzele, palatul cu mecanismele necesare generării lor. Reține corect contextul, le folosește corect și cu folos. Am remarcat o singură incongruență.

Drag ei – drag și mie când e folosit de ea – este probabil. Petra nu-l poate rosti pe r așa că acest cuvânt capătă în vorbirea ei o notă de sobră alintare. În mijlocul unei conversații, când vrea să fie băgată în seamă, te trezești că se sumețește brusc – la telefon se aude inspirația rapidă și puternică care precede declamarea – și se pornește cu curaj: ”P(r)obabil căăăă” – unde probabil e rostit ferm, decis, iar că este întotdeauna mult lungit. Asculți cu atenție – nu e om să nu asculte cu atenție continuarea după un început atât de hotărât – și te alegi cu o informație indubitabilă, sau oricum prea puțin expusă unui risc probabilistic. Dacă discuția se poartă față-în- față, va ridica din umeri în timp ce-ți livrează textul – nu ți-a spus nimic nou, dar a comunicat ca un om mare.

Asta în situația în care Petra nu e naivă, înțelege foarte bine care este probabilitatea generării unor anumite reacții adulților din jur. Dacă, ca orice copil, își supraevaluează capacitățile de manevrare a obiectelor sau nu are încă o perfectă coordonarea mână-ochi, în privința obținerii lucrurilor pe care și le dorește, pe cale persuasiv-invazivă, este o adevărată maestră.

În ziua de Crăciun, pentru că mai toată lumea se învârtea pe la bucătărie ocupată cu pregătiri, a apărut și ea. A vrut să șteargă niște ceșcuțe fragile de cafea din care urma să bem țuică fiartă, mătușa a lăsat-o – maică-să a zis că o să le spargă, taică-su a zis că are mătușă grijă – ultima i-a scăpat din mână și a spart-o. Părinții s-au abținut de la reproșuri, până la urmă mătușa era prima care trebuia urecheată. Petra s-a scuzat frumos: ”am scăpat-o din greșeală” și în secunda doi ieșise deja pe ușă.

Pe de altă parte ținuta și limbajul, când vrea să obțină ceva, sunt adaptate precis momentului și adultul care trebuie vrăjit. De curând am asistat la o scenă de acest fel. Fusesem la ea în vizită și pe la ora 9 seara mă pregăteam de plecare, Petra era ocupată, își căuta nu știu ce jucării. Maia zice ”Petra, lasă jucăriile, o să mergem să facem baie”, Petra se uită la Maia, ia o atitudine de trestie fragilă, înclină capul pe un umăr și, cu o voce suavă și ochi rugători, zice ”doar puțin Maia, până facem baie, să fac și eu ceva”. Am plecat, dar n-am nici o îndoială că a obținut fereastra de timp dorită.

Advertisement